Obiective si Distractii, Stone Town (capitala)

Stone Town sau Mji Mkongwe, în limba swahili, însemnând "Orașul vechi", reprezintă partea veche a orașului Zanzibar - capitala insulei Unguja, principala insula a arhipelagului Zanzibar. Stone Town este construit pe o peninsulă triunghiulară de teren de pe coasta de vest a insulei. Cea mai veche parte a orașului este constituită dintr-un "labirint" de alei înguste care duc spre case, magazine, bazare și moschei. Arhitectura sa este un mix de influente ale culturii Swahili si elemente din stilurile Arabe, Persiene, Indiene, Europene. Numele “Stone Town” provine de la principalul material de constructie folosit – piatra de coral. Datorita stilului architectural, a materialelor de constructie folosite cat si a numeroaselor cladiri istorice, Stone Town a fost inclus in patrimoniul UNESCO in anul 2000. Două dintre cele mai remarcabile clădiri istorice sunt Beit-El-Ajaib sau “Casa minunilor”, care a fost construită de Sultan Seyyid Barghash ca un palat pentru scopuri de ceremonii si Arab Fort, cea mai veche cladire din Stone Town, a fost construita la sfarsitul secolului 17, pentru a apara insula de portugezi ca mai apoi sa fie folosita ca inchisoare si cazarma militara. Stone Town este renumit si datorita lui Freddie Mercury, vocalistul și liderul formației rock Queen, orasul fiind locul de nastere al celebrului artist.